Acer Aspire 4830G – страница 70
Инструкция к Ноутбуку Acer Aspire 4830G
ix
Vehiculele
Semnalele de RF pot afecta sistemele electronice instalate incorect sau protejate
necorespunzător precum sistemele electronice de injecţie a combustibilului,
sistemele de frânare anti-patinare (anti-blocare), sistemele electronice de control al
vitezei şi sistemele airbag. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi producătorul
vehiculului dvs sau reprezentantul acestuia sau al oricărui echipament care a fost
adăugat. Numai personalul calificat trebuie să asigure service-ul dispozitivului sau
să instaleze dispozitivul într-un vehicul. Instalarea sau service-ul defectuoase pot fi
periculoase şi pot anula orice garanţie care se aplică dispozitivului. Verificaţi regulat
dacă toate echipamentele din vehiculul dvs. sunt montate şi funcţionează corect. Nu
stocaţi sau transportaţi lichide inflamabile, gaze sau materiale explozive în acelaşi
compartiment cu dispozitivul, piesele sau îmbunătăţirile sale. Pentru vehicule
echipate cu air bag, amintiţi-vă că sacii de aer se umflă cu forţă mare. Nu puneţi
obiecte, inclusiv echipamente wireless portabile sau instalate în zona de deasupra
air bag-ului sau în zona de desfacere a air bag-ului. Dacă echipamentul wireless din
vehicul este instalat incorect şi dacă air bag-ul umflă, se pot produce răniri grave.
Utilizarea dispozitivului în timpul zborului cu avionul este interzisă. Opriţi aparatul
înainte de îmbarcarea în avion. Folosirea tele-dispozitivelor wireless într-un avion
poate fi periculoasă
pentru funcţionarea avionului, poate întrerupe reţeaua telefonică
wireless şi poate fi ilegală.
Mediile potenţial explozive
Opriţi dispozitivul când vă aflaţi într-o zonă cu o atmosferă potenţial explozivă şi
respectaţi toate semnele şi instrucţiunile. Printre atmosferele potenţial exploziv se
numără zonele în care vi se recomandă normal să opriţi motorul vehiculului. În astfel
de medii, scânteile pot provoca explozii sau incendii care duc la vătămări corporale
sau chiar decese. Opriţi dispozitivul la punctele de alimentare cu combustibil precum
în apropierea pompelor de benzină de la staţiile de service. Respectaţi restricţiile
privind utilizarea echipamentelor radio în depozitele de combustibil, zonele de
stocare şi distribuţie; uzinele chimice sau acolo unde sunt în curs de desfăşurare
operaţiuni de detonare. Zonele care au o atmosferă potenţial explozivă sunt de cele
mai multe ori, însă nu întotdeauna, bine semnalizate. Printre acestea se numără
puntea inferioară a ambarcaţiunilor, instalaţiile de transfer sau depozitare de
produse chimice, vehiculele care folosesc gaz petrolier (precum propanul sau
butanul) şi zonele în care aerul conţine particule precum granulele, praful sau
pulberile metalice. Nu porniţi computerul când folosirea unui telefon wireless este
interzis
ă sau când poate provoca interferenţă sau pericol.
Apeluri de urgenţă
Avertisment: Nu puteţi efectua apeluri de urgenţă prin acest dispozitiv. Pentru a
efectua un apel de urgenţă trebuie să sunaţi de la telefonul mobil sau de la alt sistem
de apelare telefonică.
x
Instrucţiuni de depozitare a deşeurilor
Nu aruncaţi acest dispozitiv electronic la coşul de gunoi atunci când îl
casaţi. Pentru a reduce poluarea şi a asigura protecţia maximă a
mediului global, reciclaţi-l. Pentru informaţii suplimentare privind
reglementările pentru deşeurile provenite de la echipamentele
electronice şi electrocasnice (WEEE), vizitaţi
www.acer-group.com/public/Sustainability/sustainability01.htm.
Consultanţă privind mercurul
Pentru proiectoarele cu bec şi pentru produsele electronice care conţin
un monitor sau un afişaj LCD/CRT care nu au iluminare din spate cu
LED-uri: Lămpile din interiorul acestui produs conţin mercur şi trebuie
reciclate sau depozitate conform legilor locale, statale sau federale.
Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Alianţa Industriilor Electronice
la www.eiae.org. Pentru informaţii specifice privind aruncarea lămpilor, verificaţi
www.lamprecycle.org.
ENERGY STAR
Produsele Acer certificate ENERGY STAR vă economisesc banii
prin reducerea costurilor cu energia şi protejează mediul fără a
sacrifica din funcţii sau din performanţă. Acer este mândru să ofere
clienţilor săi produse cu sigla ENERGY STAR.
Ce este ENERGY STAR?
Produsele certificate ENERGY STAR folosesc mai puţină energie şi
previn emisiile de gaze cu efect de seră prin respectarea indicaţiilor stricte de
eficienţă energetică stabilite de Agenţia pentru protecţia mediului din S.U.A. (EPA).
Acer este hotărât să ofere produse şi servicii, pe plan internaţional, care să ajute
clienţii să economisească bani, să conserve energie şi să îmbunătăţească calitatea
mediului înconjurător. Cu cât economisim mai multă energie printr-o eficienţă
energetică sporită, cu atât reducem gazele cu efect de seră şi pericolele de
modificare a climei. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi www.energystar.gov
sau www.energystar.gov/powermanagement.
Produsele Acer având sigla ENERGY STAR: (doar pentru anumite modele)
• generează mai puţină căldură şi reduc necesitatea de răcire.
• Intră automat în modurile de „repaus ecran” şi „repaus computer” după 10,
respectiv 30 de minute de inactivitate.
• Activează computerul din modul repaus prin apăsarea unei taste sau prin
mişcarea mouse-ului.
• În modul „repaus”, computerele vor economisi mai mult de 80% din
energie.
ENERGY STAR şi sigla ENERGY STAR sunt mărci înregistrate în S.U.A.
xi
Sfaturi şi informaţii de utilizare confortabilă
Utilizatorii computerului se pot plânge de probleme de vedere şi dureri de cap după
utilizarea prelungită. Utilizatorii sunt expuşi şi riscului de rănire fizică după ore lungi
de lucru în faţa computerului. Perioadele lungi de lucru, poziţia greşită, obiceiurile de
lucru incorecte, condiţiile de lucru neadecvate, sănătatea personală şi alţi factori
măresc mult riscul de rănire fizică.
Folosirea incorectă a computerului poate duce la sindromul tunelului carpal,
tendonită, tenosinovită şi alte afecţiuni ale muşchilor şi scheletului. Simptomele
următoare pot apărea la nivelul mâinilor, încheieturilor, umerilor, gâtului sau spatelui.
• Senzaţie de înţepenire, arsuri sau amorţeală.
• Durere, tensiune sau sensibilitate.
• Durere, umflături sau zvâcneli.
• Înţepenire sau dificultate de mişcare.
• Răceală sau slăbiciune.
Dacă aveţi aceste simptome sau orice alte dureri şi/sau disconfort persistente şi
repetate legate de folosirea computerului, consultaţi imediat un medic şi informaţi
departamentul de sănătate şi de siguranţă al firmei.
Capitolul următor vă oferă sfaturi pentru o utilizare cât mai confortabilă a
computerului.
Găsirea zonei de confort
Găsiţi zona de confort reglând unghiul de vedere al monitorului, folosind un spaţiu
de sprijinire a picioarelor sau ridicând înălţimea în şezut pentru a obţine confortul
maxim. Reţineţi următoarele sfaturi:
• Nu rămâneţi prea mult timp într-o poziţie fixă.
• Evitaţi aplecarea în faţă şi/sau lăsarea pe spate.
• Ridicaţi-vă şi mergeţi în jur în mod regulat pentru a îndepărta rigiditatea din
muşchii picioarelor.
• Luaţi pauze scurte de odihnă pentru a vă odihni gâtul şi umerii.
• Evitaţi încordarea muşchilor sau ridicarea umerilor.
• Instalaţi bateria externă, tastatura şi mausul corect şi la o distanţă confortabilă
de atins.
• Dacă vedeţi monitorul mai mult decât documentele dvs, aşezaţi monitorul în
centrul biroului pentru a reduce riscul de înţepenire a gâtului.
Îngrijirea vederii
Orele lungi de vizualizare, purtarea de ochelari nepotriviţi sau a lentilelor de contact,
privirea prea concentrată, lumina excesivă din încăpere, ecranele prost focalizate,
tipurile de feţe foarte mici şi afişajele cu contrast redus vă pot obosi ochii.
Următoarele capitole oferă sugestii despre modul de a reduce oboseala ochilor.
Ochii
• Odihniţi-vă ochii des.
• Relaxaţi cu regularitate ochii privind în zare, departe de computer şi
concentrându-vă pe un punct aflat la distanţă.
• Clipiţi frecvent pentru a proteja ochiul de uscare.
xii
Ecranul
• Menţineţi ecranul curat.
• Ţineţi capul la un nivel mai ridicat decât marginea de sus a afişajului pentru ca
ochii să poată privi înainte când se uită în mijlocul afişajului.
• Reglaţi luminozitatea şi/sau contrastul la un nivel confortabil pentru lizibilitate
mărită a textului şi claritate a graficelor.
• Eliminaţi strălucirea şi reflexiile:
• aşezarea ecranului în aşa fel încât feţele laterale să fie îndreptate spre
fereastră sau spre orice sursă de lumină,
• reducerea luminii din cameră folosind draperii, jaluzele sau storuri,
• folosirea unei lumini de activitate,
• modificarea unghiului de vedere al ecranului,
• folosirea unui filtru de reducere a strălucirii,
• folosirea unei protecţii de ecran, precum o bucată de carton extinsă de la
marginea din faţă sus a ecranului.
• Evitarea setării ecranului într-un unghi de vizualizare nepotrivit.
• Evitaţi să priviţi perioade prelungite de timp direct în sursele de lumină
strălucitoare.
Dezvoltarea deprinderilor bune de lucru
Următoarele obiceiuri de lucru pot face mai relaxantă şi mai productivă utilizarea
computerului:
• Luaţi pauze scurte, regulate şi dese.
• Efectuaţi exerciţii de întindere.
• Respiraţi aer curat cât mai des.
• Faceţi regulat exerciţii şi păstraţi-vă sănătatea.
Avertisment! Nu vă recomandăm să folosiţi computerul pe o
canapea sau pe un pat. Dacă aceasta nu se poate evita, lucraţi
numai perioade scurte de timp, faceţi pauze regulate şi faceţi
câteva exerciţii de întindere.
Notă: Pentru informaţii suplimentare, consultaţi "Reglementări şi
note de siguranţă" la pagina 51.
xiii
Înainte de toate
Dorim să vă mulţumim că aţi ales un computer portabil Acer pentru a răspunde
nevoilor dvs de procesare mobilă.
Ghidurile dumneavoastră
Pentru a vă ajuta să folosiţi computerul portabil Acer, am conceput un set de ghiduri:
Primul dintre acestea, posterul de configurare vă ajută să începeţi configurarea
computerului.
Ghid general de utilizare seria Aspire conţine informaţii utile valabile pentru toate
modelele din gama Aspire. Acest ghid acoperă subiecte de bază, cum ar fi utilizarea
tastaturii, a sistemului audio etc. Vă rugăm să reţineţi că Ghidul general de
utilizare se referă ocazional la funcţii sau caracteristici care sunt incluse doar în
anumite modele ale seriei şi nu neapărat în modelul cumpărat de dumneavoastră.
Astfel de cazuri sunt marcate în manuale prin texte cum ar fi „doar pentru anumite
modele”.
Ghidul rapid tipărit vă prezintă caracteristicile şi funcţiile de bază ale noului dvs.
computer. Pentru mai multe informaţii privind modul în care computerul vă poate
ajuta să fiţi mai productiv, consultaţi Ghid general de utilizare seria Aspire. Acest
ghid conţine informaţii detaliate despre astfel de subiecte, precum utilitarele de
sistem, recuperarea datelor, opţiunile de extensie şi depanarea. În plus, acesta
con
ţine informaţii despre garanţie, reglementări generale şi note de siguranţă pentru
computerul dvs portabil. Este disponibil în Format de document portabil (PDF) şi
vine preîncărcat pe computerul dvs. portabil. Urmaţi aceşti paşi pentru a-l accesa:
1Daţi clic pe Start > Toate programele > AcerSystem.
2Daţi clic pe Aspire Generic User Guide.
Notă: Vizualizarea fişierului necesită Adobe Reader. Dacă Adobe
Reader nu este instalat pe computerul dvs., daţi clic pe Aspire
Generic User Guide pentru a executa mai întâi programul de
instalare Adobe Reader. Pentru a încheia instalarea, urmaţi
instrucţiunile de pe ecran. Pentru instrucţiuni privind modul de utilizare
a Adobe Reader, accesaţi meniul Ajutor şi asistenţă.
xiv
Îngrijire de bază şi sfaturi pentru folosirea
computerului
Pornirea şi oprirea computerului
Pentru a porni computerul, apăsaţi şi eliberaţi butonul de alimentare. Pentru locaţia
butonului de alimentare, consultaţi posterul de configurare.
Pentru a porni alimentarea, faceţi oricare dintre următoarele:
• Utilizaţi comanda Windows de închidere: daţi clic pe Start, apoi pe Închidere.
• Folosiţi butonul de alimentare
Puteţi pune computerul şi în modul stare de repaus, apăsând tasta rapidă stare
de repaus <Fn> + <F4>.
Notă: Dacă nu puteţi opri computerul în mod normal, apăsaţi şi
menţineţi butonul de pornire timp de mai mult de patru secunde pentru
a opri computerul. Dacă opriţi computerul şi doriţi să-l porniţi din nou,
aşteptaţi cel puţin două secunde înainte de a-l alimenta.
Îngrijirea computerului
Computerul dvs vă va servi bine dacă aveţi grijă de el.
• Nu expuneţi computerul la lumina directă a soarelui. Nu-l aşezaţi în apropierea
surselor de căldură precum un radiator.
• Nu expuneţi computerul la temperaturi sub 0°C (32°F) sau peste 50°C (122°F).
• Nu expuneţi computerul la câmpuri magnetice.
• Nu expuneţi computerul la ploaie sau umezeală.
• Nu vărsaţi apă sau alte lichide pe computer.
• Nu supuneţi computerul la şocuri mari sau la vibraţii.
• Nu expuneţi computerul la praf sau murdărie.
• Nu aşezaţi niciodată obiecte pe computer.
• Nu trântiţi afişajul computerului când îl închideţi.
• Nu puneţi niciodată computerul pe suprafeţe neregulate.
xv
Îngrijirea adaptorului de c.a.
Iată câteva moduri de a îngriji adaptorul de c.a.:
• Nu conectaţi adaptorul la niciun alt dispozitiv.
• Nu călcaţi pe cablul de alimentare şi nu puneţi obiecte grele pe acesta.
Rutaţi cu grijă cablul de alimentare şi orice cabluri, ferit de zonele circulate.
• Când deconectaţi cablul de alimentare, nu trageţi de cablu, ci de ştecăr.
• Amperajele nominale ale echipamentului conectat nu trebuie să depăşească
amperajul nominal al cablului, dacă folosiţi un cablu de prelungire.
De asemenea, valoarea nominală totală a tuturor echipamentelor conectate la
priza electrică de perete nu trebuie să depăşească valoarea nominală a
siguranţei.
Îngrijirea bateriei
Iată câteva moduri de a îngriji bateria:
• Folosiţi numai baterii de acelaşi fel pentru înlocuire. Opriţi alimentarea înainte
de a scoate sau înlocui bateria.
• Nu desfaceţi bateria. Nu le lăsaţi la îndemâna copiilor.
• Depozitaţi bateriile folosite conform reglementărilor locale. Reciclaţi-le atunci
când este posibil.
Curăţare şi service
Când curăţaţi computerul, urmaţi aceşti paşi:
1Opriţi computerul şi scoateţi bateria.
2 Deconectaţi adaptorul de c.a.
3 Folosiţi o cârpă umedă şi moale. Nu folosiţi agenţi de curăţare lichizi sau cu
aerosoli.
Dacă se produce una dintre următoarele situaţii:
• Computerul a fost aruncat sau carcasa a fost deteriorată
• Computerul nu funcţionează normal
Consultaţi "Întrebări frecvente" la pagina 47.
Informaţii pentru siguranţa şi confortul
dumneavoastră iii
Instrucţiuni de siguranţă iii
Atenţionare privind dispozitivul optic (doar pentru anumite
modele) vii
Mediu de funcţionare viii
Dispozitive medicale viii
Vehiculele ix
Mediile potenţial explozive ix
Apeluri de urgenţă ix
Instrucţiuni de depozitare a deşeurilor x
Cuprins
Consultanţă privind mercurul x
ENERGY STAR x
Sfaturi şi informaţii de utilizare confortabilă xi
Înainte de toate xiii
Ghidurile dumneavoastră xiii
Îngrijire de bază şi sfaturi pentru folosirea computerului xiv
Pornirea şi oprirea computerului xiv
Îngrijirea computerului xiv
Îngrijirea adaptorului de c.a. xv
Îngrijirea bateriei xv
Curăţare şi service xv
Zona de atingere 1
Elementele de bază ale zonei de atingere (cu două butoane) 1
Folosirea tastaturii 2
Tastele de blocaj şi tastatura numerică încorporată*2
Taste rapide 3
Taste Windows 4
Folosirea utilitarelor sistemului 5
Acer Bio-Protection (doar pentru anumite modele) 5
Acer Backup Manager 6
Acer eRecovery Management 8
Crearea unei copii de rezervă pentru restaurare
(Unitate optică)9
Crearea unei copii de rezervă pentru restaurare
(Unitate flash pentru USB) 11
Restaurarea sistemului (Unitate optică)13
Pentru a vă restaura sistemul 13
Tipuri de restaurare 13
Restaurarea software-ului preinstalat şi a driverelor 13
Revenirea sistemului la o stare anterioară.14
Revenirea sistemului la starea sa din fabrică.15
Restaurarea sistemului (Unitate flash
pentru USB) 18
Pentru a vă restaura sistemul 18
Tipuri de restaurare 18
Restaurarea software-ului preinstalat şi a driverelor 18
Revenirea sistemului la o stare anterioară.19
Revenirea sistemului la starea sa din fabrică.20
Acer clear.fi 23
Tipuri de conţinut media 23
Dispozitive DMS (server media digital) 23
Afişarea conţinutului media 23
Trimiterea conţinutului media 24
Căutarea fişierelor media 24
Blocarea şi deblocarea dispozitivelor 24
Setări de partajare media 24
Managementul alimentării 25
Tasta Acer PowerSmart 25
Bateria 26
Caracteristicile bateriei 26
Încărcarea bateriei 27
Optimizarea duratei de viaţă a bateriei 28
Verificarea nivelului bateriei 28
Avertisment de nivel scăzut de încărcare a bateriei 28
Instalarea şi scoaterea bateriei 29
Când luaţi computerul portabil cu
dumneavoastră 30
Deconectarea de la desktop 30
Deplasarea 30
Pregătirea computerului 30
Ce trebuie să aduceţi la şedinţe31
Când luaţi computerul acasă 31
Pregătirea computerului 31
Ce trebuie să luaţi cu dumneavoastră 31
Consideraţii speciale 32
Configurarea unui birou la domiciliu 32
Călătoria cu computerul 32
Pregătirea computerului 32
Ce trebuie să luaţi cu dumneavoastră 32
Consideraţii speciale 33
Călătoria cu computerul în străinătate 33
Pregătirea computerului 33
Ce trebuie să luaţi cu dumneavoastră 33
Consideraţii speciale 33
Asigurarea computerului 34
Folosirea unui blocaj de securitate al computerului 34
Folosirea parolelor 34
Introducerea parolelor 35
Setarea parolelor 35
Extinderea prin opţiuni 36
Opţiuni de conectivitate 36
Modem fax/date (doar pentru anumite modele) 36
Caracteristică de reţea încorporată 37
Consumator infraroşu (CIR) (doar pentru anumite
modele) 37
Universal Serial Bus (USB) 38
Port IEEE 1394 port (doar pentru anumite modele) 38
Interfaţa multimedia de înaltă definiţie
(doar pentru anumite modele) 39
ExpressCard (doar pentru anumite modele) 39
Instalarea memoriei (doar pentru anumite modele) 41
Vizionarea posturilor TV cu Windows Media
Center 42
Alegeţi tipul semnalului de intrare 42
Vizionarea posturilor TV folosind antena opţională DVB-T
(televiziune digitală) (numai pentru anumite modele) 42
Pentru a conecta antena digitală 43
Vizionarea posturilor TV folosind o antenă externă sau
reţeaua de televiziune prin cablu 44
Utilitar BIOS 45
Ordinea iniţializării 45
Activarea recuperării de la disc la disc 45
Parolă 45
Folosirea software-ului 46
Redarea filmelor DVD 46
Întrebări frecvente 47
Solicitarea de service 49
Garanţie internaţională pentru călători (ITW) 49
Înainte de a suna 49
Depanare 50
Sfaturi de depanare 50
Mesaje de eroare 50
Reglementări şi note de siguranţă 51
Declaraţia FCC 51
Notificări despre modem (doar pentru anumite modele) 52
Declaraţie privind pixelii LCD 54
Notificare de reglementare pentru dispozitive radio 54
Generalităţi54
Cerinţa de siguranţă RF FCC 55
Canada — Licenţă pentru putere scăzută-cu excepţia radio
dispozitive de comunicaţii (RSS-210) 56
Expunerea oamenilor la câmpurile de frecvenţe
radio (RSS-102) 56
LCD panel ergonomic specifications 57
1
Zona de atingere
Zona de atingere încorporată este un dispozitiv de indicare sensibil la mişcarea pe
suprafaţa sa. Aceasta înseamnă că cursorul răspunde atunci când mişcaţi degetul
peste suprafaţa zonei de atingere. Poziţia centrală pe placa pentru sprijinirea palmei
Română
oferă confort şi suport maxim.
Elementele de bază ale zonei de atingere
(cu două butoane)
Elementele următoare vă arată cum să utilizaţi suportul tactil cu două butoane.
• Glisaţi-vă degetele peste zona de atingere pentru a deplasa cursorul.
• Apăsaţi butoanele stânga şi dreapta situate sub zona de atingere pentru a
efectua funcţiile de selecţie şi execuţie. Aceste două butoane sunt
asemănătoare cu butoanele stânga şi dreapta de pe un maus. Apăsarea pe
zona de atingere este la fel ca atunci când faceţi clic pe butonul din stânga.
Funcţie Buton stânga Buton dreapta Zonă de atingere principală
Executare Faceţi clic de două
Apăsaţi de două ori (cu aceea şi
ori rapid.
viteză ca şi clicul dublu cu un
buton al mausului).
Selectare Faceţi clic o dată.Apăsaţi o dată.
GlisaţiFaceţi clic şi ţineţi
Apăsaţi de două ori (cu aceea şi
apăsat, apoi folosiţi
viteză ca şi clicul dublu cu un
degetul pe zona de
buton al mausului); ţineţi degetul
atingere pentru a
pe zona de atingere la a două
glisa cursorul.
apăsare şi glisaţi cursorul.
Acces la
Faceţi clic o dată.
meniul context
Notă: Imaginile sunt doar orientative. Configuraţia exactă a
computerului depinde de modelul achiziţionat.
Notă: Când folosiţi zona de atingere, menţineţi zona — şi degetele —
uscate şi curate. Zona de atingere este sensibilă la mişcarea
degetelor; şi prin urmare, cu cât atingerea este mai uşoară, cu atât
reacţia este mai bună. Apăsând mai tare nu veţi mărisensibilitatea
zonei de atingere.
Notă: În mod implicit, defilarea pe orizontală şi verticală este activată
pe zona de atingere. Aceasta poate fi dezactivată de la setările pentru
maus din Panoul de control Windows.
2
Folosirea tastaturii
Tastatura are taste cu dimensiuni normale şi o tastatură numerică inclusă*, cursor
separat, taste de blocaj, Windows, de funcţii şi taste speciale.
Tastele de blocaj şi tastatura numerică
încorporată*
Română
Tastatura are trei taste de blocaj pe care le puteţi activa şi dezactiva.
Tasta de blocaj Descriere
Caps Lock
Când tasta Caps Lock este activă, toate caracterele alfabetice tastate
apar ca majuscule.
Num Lock
Când tasta Num Lock este activă, tastatura încorporată este în mod
numeric. Tasta funcţionează ca un calculator (complet cu operatori
<Fn> + <F11>*
aritmetici +, -, *, şi /). Folosiţi acest mod când trebuie să introduceţi multe
date numerice. O soluţie mai bună ar fi conectarea la o tastatură externă.
Scroll Lock
Când tasta Scroll Lock este activă, ecranul se deplasează cu un rând în
sus sau în jos atunci când apăsaţi tastele săgeată sus sau săgeată jos.
<Fn> + <F12>
Scroll Lock nu funcţionează cu anumite aplicaţii.
Tastatura numerică inclusă funcţionează ca o tastatură numerică de birou. Aceasta
este indicată de caracterele mici situate în colţul din dreapta sus al tastelor. Pentru a
simplifica explicaţia tastaturii, simbolurile tastelor de control al cursorului nu sunt
imprimate pe taste.
Acces dorit Num Lock activat Num Lock dezactivat
Tastele numerice de
Tastaţi numerele în mod normal.
pe tastatura
încorporată
Tastele de control al
Ţineţi apăsat <Shift> când folosiţi
Ţineţi apăsat <Fn> în timp
tastele de control al cursorului.
ce folosiţi tastele de control
cursorului de pe
al cursorului.
tastatura încorporată
Tastele tastaturii
Ţineţi apăsat <Fn> în timp ce
Tastaţi literele în mod
tastaţi litere pe tastatura
normal.
principale
încorporată.
* doar pentru anumite modele
3
Taste rapide
Computerul foloseşte tastele rapide sau combinaţiile de taste pentru a accesa
majoritatea comenzilor precum luminozitatea ecranului şi volumul.
Pentru a activa tastele rapide, apăsaţi şi menţineţi tasta <Fn> înainte de a apăsa
cealaltă tastă din combinaţia de tastă rapidă.
Română
Tastă rapidă Pictogramă Funcţie Descriere
<Fn> + <F3> Tastă pentru
Activează/dezactivează
comunicaţii
dispozitivele de comunicaţie ale
computerului (Dispozitivele de
comunicaţie pot diferi în funcţie
de model).
<Fn> + <F4> Hibernare Pune computerul în modul
Hibernare.
<Fn> + <F5> Comutare
Comută între ecranul notebook-
afişaj
ului şi un monitor extern (dacă
este conectat), sau ambele.
<Fn> + <F6> Oprire afişaj Opreşte lumina de fundal a
ecranului pentru a economisi
energie. Apăsaţi orice tastă
pentru reveni.
<Fn> + <F7> Comutare
Porneşte şi opreşte suportul
zonă de
tactil încorporat.
atingere
<Fn> + <F8> Comutare
Porneşte şi opreşte difuzoarele.
difuzor
<Fn> + <F11> NumLk Porneşte sau opreşte tastatura
numerică încorporată
(doar pentru anumite modele).
<Fn> + < >
Luminozitate
Măreşte luminozitatea afi
şajului.
mărită
<Fn> + < >
Luminozitate
Reduce luminozitatea afişajului.
scăzută
<Fn> + < >
Volum mărit Măreşte volumul sunetului.
<Fn> + < >
Volum scăzut Reduce volumul sunetului.
<Fn> + <Home> Redare/Pauză Redă sau opreşte temporar
fişierul media selectat.
<Fn> + <Pg Up> Oprire Opreşte redarea fişierului media
selectat.
<Fn> + <Pg Dn> Anterior Revine la fişierul media anterior.
<Fn> + <End> Următor Trece la următorul fişier media.
4
Taste Windows
Tastatura are două taste care efectuează funcţii specifice pentru Windows.
Tastă Descriere
Tastă Windows
Apăsat singur, lansează meniul Start.
Se poate utiliza şi împreună cu alte taste pentru alte funcţii:
<>: Deschide sau închide meniul Start
< > + <D>: Afişează desktop
Română
< > + <E>: Deschide Windows Explorer
< > + <F>: Caută un fişier sau un folder
< > + <G>: Trece prin elementele Barei laterale
< > + <L>: Blochează computerul (dacă sunteţi conectat la un
domeniu de reţea) sau comută între utilizatori (dacă nu sunteţi
conectat la un domeniu de reţea)
< > + <M>: Micşorează toate ferestrele
< > + <R>: Deschide caseta de dialog Rulare
< > + <T>: Trece prin programele din bara de activităţi
< > + <U>: Deschide Centrul uşor de accesat
< > + <X>: Deschide Centrul de mobilitate Windows
< > + <Break>: Afişare Proprietăţi sistem
< > + <Shift+M>: Restaurare ferestre minimizate
< > + <Tab>: Trece prin programele din bara de activităţi
folosind Windows Flip 3-D
< > + <Space>: Aduce toate elementele în faţă şi selectează
bara laterală Windows
<CTRL> + < > + <F>: Căutare computere în reţea
<CTRL> + < > + <Tab>: Utilizaţ
i tastele săgeţi pentru a trece
prin programele deschise folosind Windows Flip 3-D
Tastă de
Această tastă are acelaşi efect ca atunci când faceţi clic pe butonul
aplicaţii
dreapta al mausului; deschide meniul de context al aplicaţiei.
Notă: În funcţie de ediţia de Windows, unele comenzi rapide pot să nu
funcţioneze aşa cum sunt descrise.
5
Folosirea utilitarelor sistemului
Acer Bio-Protection (doar pentru anumite
modele)
Română
Soluţia de identificare a amprentelor Acer Bio-Protection este un pachet software
pentru amprente cu utilizări multiple, integrat cu sistemul de operare Microsoft
Windows. Utilizând unicitatea amprenteiunei persoane, Acer Bio-Protection
Fingerprint Solution încorporează protecţie împotriva accesului neautorizat în
computerul dumneavoastră cu cu administrare centralizată a parolei prin Banca de
parole; şi lansarea rapidă a aplicaţiei/site-ului Web şi autentificare cu Acer
FingerLaunch.
Cu soluţia de identificare a amprentelor Acer Bio-Protection, vă puteţi bucura de un
strat suplimentar de protecţie pentru computerul personal şi de uşurinţa în
accesarea sarcinilor zilnice cu o simplă glisare a degetului!
Pentru informaţii suplimentare, consultaţi fişierele de ajutor Acer Bio-Protection.
6
Acer Backup Manager
Notă: Această caracteristică este disponibilă numai la anumite
modele.
Acer Backup Manager este un proces simplu, în trei paşi, care vă permite să creaţi
copii de siguranţă ale întregului sistem sau ale fişierelor şi folderelor selectate, în
Română
funcţie de un grafic sau după cum aveţi nevoie.
Pentru a lansa Acer Backup Manager, apăsaţi tasta Acer Backup Manager de
deasupra tastaturii. Sau, puteţi accesa Start > Toate programele > Acer Backup
Manager > Acer Backup Manager. Se va deschide ecranul Bun venit; din acest
ecran puteţi selecta tipul dorit de copiere de siguranţă.
• Back Up my Files: Selectaţi fişierele pentru copierea de siguranţă.
• Image My Drive: Creaţi un fişier copie de siguranţă pentru întreaga unitate de
disc. Puteţi inscripţiona acest fişier pe un disc DVD pentru a restaura ulterior
computerul sau puteţi crea fişierul pe o unitate USB.
• Migrate My Files: Vă permite să copiaţi fişierele pe o unitate USB astfel încât
să puteţi copia fişierele pe un alt computer.
Selectaţi tipul de copie de siguranţă dorit şi selectaţi fişierele sau unitatea pe care
doriţi să o copiaţi, apoi urmaţi instrucţiunile de pe ecran:
1 Selectaţi conţinutul pe care doriţi să-l copiaţi pentru siguranţă. Cu cât selectaţi
mai puţine date, cu atât mai rapid va fi procesul, dar va creşte riscul de a pierde
datele.
2 Selectaţi locaţia unde doriţi stocarea copiilor de siguranţă. Va trebui să selectaţi
o unitate externă a unităţii D: Acer Backup Manager nu poate stoca o copie de
siguranţă pe unitatea-sursă.
3 Selectaţi frecvenţa cu care să creeze Acer Backup Manager copiile de
siguranţă.
După ce aţi finalizat aceşti trei paş
i, copiile de siguranţă vor fi create conform
graficului. De asemenea, puteţi crea manual copiile de siguranţă apăsând tasta Acer
Backup Manager.
7
Dacă doriţi să modificaţi setările făcute, o puteţi face în orice moment lansând Acer
Backup Manager din meniul de Start şi parcurgând paşii descrişi mai sus.
Română
8
Acer eRecovery Management
În cazul în care computerul dvs. întâmpină probleme care nu sunt remediabile prin
alte metode, ar putea fi nevoie să reinstalaţi sistemul de operare Windows, precum
si software-ul şi driverele instalate din fabrică. Pentru a fi sigur că vă puteţi restaura
computerul atunci când aveţi nevoie, trebuie să creaţi o copie de rezervă pentru
restaurare, cât mai curând posibil.
Română
Notă: Tot conţinutul următor este numai pentru referinţă generală.
Specificaţiile reale ale produsului pot varia.
Acer eRecovery Management cuprinde următoarele funcţii:
1 Copie de siguranţă:
• Creare copie de siguranţă a setărilor implicite din fabrică
• Reinstalare drivere şi aplicaţii
Notă: Modelele care nu au ODD vă vor permite să faceţi copii de
siguranţă pe o unitate pentru USB.
2 Restaurare:
• Restaurare sistem de operare la valorile implicite din fabrică
• Restaurare sistem de operare şi păstrare date utilizator
• Reinstalare drivere sau aplicaţii
Acest capitol vă va ghida prin fiecare proces.
Pentru a utiliza funcţia de protecţie cu parolă a Acer eRecovery Management,
trebuie mai întâi să setaţi parola. Setarea parolei se face prin lansarea Acer
eRecovery Management şi dând clic pe Setări..